3 ani în Ligă apoi potopul?

Redactor:
Cezar Uricec
3 ani în Ligă apoi potopul?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși nu a impresionat în ultimele două campanii europene, Liga I trăiește încă din performanțele realizate în sezonul 2005-2006.

În acest sezon, prin CFR Cluj, România a trimis în premieră campioana între cele mai importante 32 de echipe ale Europei, fără a juca vreun tur preliminar. Acest lucru se va repeta cu siguranță la toamnă, câștigătoarea titlului urmând să respire din nou „aerul tare” al Ligii Campionilor. Veștile bune pentru candidatele la șefia Ligii I nu se opresc însă aici. Analizând ierarhia coeficienților, țara noastră nu are cum să alunece mai jos de locul 12 în clasamentele care stabilesc distribuția locurilor în cupele europene pentru sezoanele 2010-2011 și 2011-2012.

Cum s-a ajuns aici? România beneficiază încă de cele 16,833 puncte acumulate în campania 2005-2006, atunci când Steaua și Rapid au ajuns în fazele avansate ale Cupei UEFA, iar Dinamo a fost eliminată în grupele aceleiași competiții. Cum o minune nu poate dura la nesfârșit, performanțele de acum trei ani vor fi șterse cu buretele atunci când vor fi repartizate locurile „europene” pentru sezonul 2012-2013. Astfel, fără rezultate ieșite din comun în următorii doi ani riscăm să ajungem chiar dincolo de locul 15 în Europa, echivalent cu o echipă în Ligă, și aceea în complicatul sistem preliminar.

Miza: zeci de milioane de euro

Siguranța de a avea trei ani la rând cel puțin o echipă în Ligă va crește tensiunea la vârful campionatului nostru. În condițiile crizei economice actuale, banii pe care UEFA îi acordă participantelor pot reprezenta un adevărat „colac de salvare” pentru Steaua, Dinamo, Rapid sau CFR Cluj. Astfel, doar alinierea la startul Champions League asigură peste
5 mi­­­lioane de euro, suma putând crește până la 10 milioane, în funcție de rezultatele obținute, dar și de încasările din vânzarea biletelor.

Cu Milan, Real și Chelsea în preliminarii?

Din toamnă, vicecampioana României va disputa două tururi preliminare, în ultimul nefiind însă „cap de serie”, așa cum s-a întâmplat anii trecuți cu Steaua. De această dată, roș-albaștrii s-ar putea duela pentru un loc în grupele Ligii cu giganți precum AC Milan, Real Madrid sau Chelsea, dacă aceste echipe vor termina sezonul pe locul 4 în campionatele respective.

25 de milioane de euro a încasat Steaua în ultimii trei ani de pe urma participării în grupele Ligii Campionilor


În 2012 „vom plăti factura“ evoluțiilor dezamăgitoare din ultimele sezoane


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adio, mașini pe benzină și motorină? Schimbarea istorică a început deja. Toți proprietarii auto trebuie să afle
Adio, mașini pe benzină și motorină? Schimbarea istorică a început deja. Toți proprietarii auto trebuie să afle
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
×